EMPUSAE (translation into Romanian)

   

empusae:: Ca un supliment la câteva din gândurile scrise ale lui Nicolas van Meirhaeghe pentru ascultătorii lui, forța creativă din spatele Empusae – cunoscut sub pseudonimul Sal-Ocin – ne-a mai destăinuit câteva cuvinte despre el, în timpul discuțiilor noastre, pentru O.D.K. (Organic Disharmonia Kollective).

:: Într-unul din interviuri ai menționat că ai descoperit scena “dark underground” la vârsta de 16 ani. Ce formații și proiecte te-au impresionat cel mai mult la vremea respectivă? Cine te-a inspirat cu adevarat să compui/înregistrezi/redai muzica ta la început?

Formațiile pe care le-am descoperit la vremea aceea au fost Einstürzende Neubauten, Das Ich, Current 93, Death in June, acestea sunt cele amintite pana acum dar a fost eclectic. Muzica descoperită la petreceri și la radio (tradițional, nu online), m-a inspirat cel mai mult în acea perioadă. Adaug Lacrimosa cu compozițiile lor incipiente, și de asemenea prima lansare Sopor Aeternus.

:: Totuși ai fost apropriat de scena industrială și nu ai derivat pe latura “gothică” atât de mult, însă pe o zona și mai ocultă, străină, prin “peisajele unor tărâmuri uitate” ale minții, cum mai pot fi ele vazute. Cum poți descrie “viziunile” sau sursele de inspirație care te ajută sa creezi? Câteva detalii asupra paralelelor evidente cu civilizații pierdute.

Da, am ascultat multă muzică gothică la început. Totuși Empusae a avut un concept diferit pentru ce am vrut să exprim (și încă vreau) – muzică mai atmosferică, mai melancolică, există un element “gothic” în acest proiect, dar în mod sigur nu stilul muzicii, evident… dar nici chiar eu nu știu.

:: Aș zice că există o disciplină ocultă în sunet, o mișcare atragătoare, împreună cu ceva primitiv și totuși delicat și bine balansat. Care este povestea din spatele numelui Empusae? În mitologia greacă (Empusae – pl. pentru Empuse) reprezintă o semi-zeiță de o frumusețe vampirică, ce seduce barbați, un hibrid cu un picior. De asemenea era paznicul drumurilor și devoratoare de călători. Care din aceste însușiri definesc cel mai bine “Empusae” ca proiect muzical?

Ideea inițială cu care a fost ales “Empusae” a fost de fapt pentru specia de insectă numită “Călugarița”.

:: Și totuși ai profitat de variatele ei înțelesuri.

Estetica ei se potrivește perfect cu sunetul și emoția muzicii – delicată, întunecată și amenințătoare, și totuși înfricoșătoare și diabolică. Descoperirea că a fost și un vampir străvechi a venit mai târziu, ceea ce a fost placut, eu fiind un fan al vampirilor la vremea respectivă.

:: Dupa vizualizarea unor concerte pe internet, am observat că nu în toate au fost prezente proiecțiile vizuale, deși fumul și luminile slabe sunt componente omniprezente. Dacă aceste elemente vizuale fac parte din prezența scenică, ele redau aceeasi poveste ca un segment acustic sau sunt doar un element de fundal?

Putem spune că imaginiile sunt aleatorii, nu exista un înțeles aparte în spatele lor. Doar un impuls adăugat pentru a stimula fantezia; posibil ca acest aspect să se modifice in viitor, lucrez la asta.

:: Într-adevar muzica ta ar putea fi adoptata ca o coloana sonora a gândurilor și a fanteziilor, sunt de acord ca pot fi amplificate cu stimuli vizuali. Întodeauna am avut o vedere limitata asupra muzicii care se impune ascultatorului, care îl împinge sa vada ceva anume, uneori în moduri cu care unii nu pot fi de acord; evident aici nu este cazul.

Da, la fel și eu, doar dacă nu cumva muzica are un concept sau mesaj solid, dar într-adevar, nu este cazul pentru Empusae.

:: Ca o notă secundară, au fost discuții contradictorii printre cunoștințele mele despre piesa colaborativă cu Ordo Rosarius Equilibro (se intamplă să fie una din preferatele mele, împreună cu albumul “Error 404.”); au simțit că ORE au fost “sleiți de puteri și lăsați reci”. Care a fost viziunea generala a piesei din punct de vedere artistic în momentul respectiv? Suna foarte stăruitor, ca și când ar veni dinspre un spirit învaluit într-o mare durere.

Ideea albumului a fost oferirea unor piese colaboratorilor, pur instrumentale, pentru a face orice doresc ei cu ele, atâta vreme cât erau doar elemente vocale. Am ales artiștii pentru voci și puterea lor poetica.

:: Am înțeles, un mediu pentru vocile și cuvintele lor.

Da, exact.

:: Sunt dornic să văd urmatoarele colaborari, cum nu prea am văzut mulți artiști care se aventurează cu succes într-o “simbioză” veridică, mai mult încercari superficiale, în special cu “ingrediente” diferite. Când ne mai putem aștepta la viitoare proiecte?

Nu pot spune mai multe acum; sunt in stadii incipiente, dar interesante.

:: Nu m-aș îndoi niciodată.

Realizez că s-ar putea să dezamăgesc o parte din fani.

:: Cum anume?

Așa cum am făcut și înainte cu “Symbiosis” comparat cu perioada “Hands” și acum cu “Sphere from the woods”.

:: Te referi la “migrarea” linilor melodice?

Empusae nu mai este “Seygot”. Mai puțin electronic sau industrial, dar urmez ce îmi zice Empusae; nu gândește, se manifestă. Mai degrabă și-a schimbat stilul, presupun, cu toate că este o esenta mai adevarată Empusae față de cea din trecut. Mă aproprii mai mult de ea cu fiecare lansare dar “Symbiosis” a fost mai diferit, am avut nevoie de acest experiment pentru a îmi da seama unde mă indrept cu acest proiect; m-a ajutat să descifrez câteva aspecte iar rezultatul este “Sphere from the woods”.

:: Dacă esența se manifestă și crește, se transformă și se rafinează pe ea însăși, ar fi de apreciat ca și ascultătorii săi să se metamorfozeze împreună cu ea, sau cel putin să îmbrățișeze și să accepte adevarata sa natură.

Unii s-ar putea sa nu faca asta, ceea ce este de înțeles uneori, păstrezi o imagine a unui lucru care te-a atins puternic în trecut și trebuie să îi dai drumul, iar așteptările pot fi periculoase.

:: Într-adevăr, un fenomen firesc si o reacție înțeleaptă. Ai parte de același lucru ca ascultator, artist, dar și în viața, evolutiv – cineva poate primi un “cumul” la un moment dat (ex. o opera de arta), pentru care nu este încă pregătit, dar acea persoana poate evolua în timp și se poate întoarce la acel “cumul”,  pentru a-l înțelege pe deplin.

Da, cu timpul, cine știe… dacă nu, e păcat, nici o durere, doar amintiri. Timpul își va spune cuvantul… sau nu.

:: O (mică) parte din fanii “dezamăgiți” se vor întoarce la “Sphere in the woods”, poate într-un an, poate în câteva luni, poate mai mult poate mai puțin, și vor ajunge să îl înțeleagă și să îl aprecieze la final, sunt sigur.

Mulțumesc.

:: Că tot a venit vorba, venind într-o țară nouă pentru un concert, cum te simți și ce faci prima dată?

De-obicei nu am timp să vizitez nimic, dar îmi place să socializez cu localnicii. Când cunosc puțin organizatorii, sau sunt “deschiși”, e interesant să ne adunăm la ei pentru o masă/bauturi etc. Sunt mai interesat de oameni decât de clădiri sau orice altceva, dar desigur, daca am o zi disponibilă e placută o plimbare turistică. Oricum, mâcarea, băuturile si discuțiile sunt mai pe gustul meu; totul depinde de relația cu organizatorii (la un nivel personal).

:: Care sunt interesele tale legate de oameni în general? (de asemenea o curiozitate personală) Nu voi influența întrebarea cu vreo sugestie sau exemplu.

Hmmm, îmi place căldura umana, dacă pot spune așa, nu îmi plac oamenii reci, simțul umorului este foarte important, și să se bucure de virtuțiile vieții (băutură, mâncare, artă, muzică etc.) și prefer oamenii mai liniștiți, la locul lor, în schimbul celor gălăgioși și stresanți.

:: Fiind prezent în locul mic și aglomerat unde s-a ținut concertul în Gent, și după ce am facut schimb de impresii, s-ar putea să știu deja răspunsul urmatoarei mele curiozități: Luând în considerare baza de fani care diferă de la o țară la alta, dar și faptul că ai avut concerte prin Europa și nu numai, ce ai aprecia mai mult: un spatiu mai mare dar mai putin concentrat în fani sau un concert mic cu mai putin oameni dar o mai mare proporție de fani “adevărați”?

În mod sigur aș alege un spațiu mai mic cu un public entuziast în locul unuia care nu are nici o afinitate cu muzica. Atunci cand oamenii se asteaptă la ceva specific de la concert (să zicem că se asteaptă ca Empusae sa fie Dark Electro sau Rythmic Industrial) s-ar putea să fie dezamagiți si să nu fie deschiși la ce văd și aud. Atmosfera este foarte importantă pentru mine, în special pentru acest proiect, având în vedere muzica atmosferică.

:: La sfârșitul micului nostru schimb de gânduri, ai ceva specific de adresat ascultătorilor tăi în general, sau spre O.D.K și România?

Vreau să specific faptul că Empusae a fost și va fi mereu un proiect în stare de evoluție. Să zicem că se poate considera “organic”. Este de asemenea o caracteristică a Empusae ca insectă (Călugarița); își schimbă “pielea” de câteva ori pe durata vieții. De fiecare data crește si mai matură, iși schimbă câte puțin înfățișarea până aproape de ultima etapă a metamorfozei, când atinge stadiul de frumos și totusi înfricoșător. Cât pentru fanii din România, sper sa ajung să vă vizitez țara intr-o zi (cu cât mai devreme cu atât mai bine), să împărțim câteva pasiuni si să ne bucurăm de câteva obiceiuri și băuturi locale.

:: Mulțumesc încă o dată pentru interacțiunea plăcută și pentru deschidere, pe lângă unicele tale compoziții. Până pe data viitoare!

 răspunde Nicolas van Meirhaeghe

foto | Nicolas van Meirhaeghe. Empusae. Din amabilitatea artistului

TRIARII (translation into Romanian)

   

triarii2

:: Echipa Signvm Imperii vorbeşte astăzi cu TRIARII, un nume de referinţă pentru genul martial-industrial.

:: Salut, Christian, şi bine ai venit în cadrul SI. Ne pregătim cu toţii de evenimentul din februarie 2015, în Bucureşti. Ne spui, te rog, pe scurt, cine se află în spatele TRIARII şi când ai început?

TRIARII este un proiect one-man şi a fost înfiinţat în 2004 de mine. Sigur, am lucrat cu muzica cu mulţi ani înainte. Un prieten m-a pus în contact cu label-ul Eternal Soul Records şi aceştia au avut curajul si interesul să lanseze TRIARII. Din păcate, label-ul şi-a încetat activitatea la începutul lui 2014.

Timp de câţiva ani am fost ajutat live chiar de şeful label-ului şi de Axel Frank, de la Werkraum. In prezent, alături de mine pe scenă se află Nicolas van Meirhaeghe de la EMPUSAE.

:: Ultimul concert susţinut în România a fost impresionant şi ne-a rămas în memorie. Mai ţii minte ceva de atunci?

Da, am încă amintiri şi acum. A fost un club impresionant şi a atmosferă pe masură, oaspeţi speciali şi am fost înconjurat de mulţi prieteni de la alte trupe. Nu ne vedem prea des, aşa că reuniunea asta din Bucureşti a însemnat ceva memorabil.

Cu excepţia câtorva persoane nedorite cu ideologii politice înguste, publicul a fost entuziast, prietenos şi generos.

Am recunoscut o limbă fascinantă. Bucureştiul a fost destul de surprinzător pentru mine. Clădiri vechi în stilul Art Deco/Art Nouveau. Păcat că erau în stare aşa de proastă, dărâmate şi murdare. Probabil înainte arătau foarte bine. Iar pe de altă parte, mall-urile caracteristice şi semnatura socialist a regimului Ceauşescu. Toate una lângă alta… Impresionant, însă într-un fel neliniştitor.

:: În aceeaşi notă, speri la ceva special cu ocazia noii tale vizite?

Desigur, sper să avem un concert care să mulţumească fanii şi să ne simţim bine împreună cu gazdele şi publicul. Faţă de data trecută, vom putea sta mai mult în Bucureşti, aşa că sper să pot vedea mai mult din oraş.

:: Înainte de a ne adânci în simbolismul şi ramificaţiile TRIARII: dacă ai putea fi martorul tăcut al oricărui moment sau loc din istorie, ce crezi că ar fi mai interesant de văzut?

Deşi TRIARII are efectul unei revărsării bombastice, în realitate principalul meu interes rezidă în lucrurile subtile. Nu mă interesează descrieriile vizuale, acţiuni univoce sau aparenţele, fiindcă cred că în majoritatea lor sunt false sau cel puţin partial incorecte. Sigur, mi-ar plăcea să observ toate aceste situaţii în care au fost luate deciziile politice între imperii, politicieni şi împăraţi, fără aţine seama de rezultatele pe care le cunoaştem din literature istorică. Tot cee ace lăsăm să se vadă în calitatea noastră de fiinţe umane e deseori camuflat; pentru a ne proteja, a atrage, a ne ascunde gândurile, sentimentele şi speranţele. Infăţişarea evidentă exterioară nu arată mereu ce se petrece cu adevărat în interior.

:: TRIARII preamăreşte Europa atât ca simbol, cât şi ca realitate geografică. Oare mai există valori perene care să întregească o unitate europeană?

În primul rând, realitatea geografică a continentului însuşi. Apoi, oameni în istorie care au încercat să schimbe graniţele; dar asta ţine mai mult de dorinţa de a extinde graniţele unei ţări. Pot accepta definiţia continentului European din prezent. Nu cred în toate aceste viziuni multiple de pan-nu-ştiu-ce-uniuni care pretind anumite teritorii.

Încă mai cred într-o Europă a co-existenţei culturale; în care oameni diferiţi au opinii diferite, limbi diferite, culture diferite şi trăiesc în ţări diferite cu granite pentru care ei au luptat odată pentru a fi cee ace sunt astăzi. Diversitatea imensă şi-a îndeplinit funcţia multă vreme. Apreciez că ţările vecine cu mine sunt diferite. E un elemnt de îmbogăţire şi totodată un factor individual care mă defineşte. Atâta timp cât ai o viziune deschisă asupra lumii, restricţiile identităţii tale culturale te pot face deschis pentru cei din jurul tău. Pare un paradox, dar cred că aşa a funcţionat multă vreme.

Să încerci să faci din Europa un fel de super-stat hardcore-economic, unde fiecare e egal în sensul neimportanţei sale, nu funcţionează. Apreciez Uniunea Europeană ca o construcţie care facilitează comerţul şi călătoriile, dar povestea îndoielnică care spune că o monedă unică îmbunătăţeşte traiul, nu se confirmă pentru mine. Până acum a avut multe efecte pozitive pentru puţini şi o grămadă de efecte negative pentru majoritatea oamenilor.

:: Printre valorile tradiţionale ale epocilor trecute, e uneori greu de găsit noi valori autentice în al treilea mileniu. Crezi că am reuşit să distrugem complet capacitatea de a crea valori sau în realitatea trebuie să reuşim să înţelegem esenţa secolului 21?

Umanitatea a urmat valori tradiţionale de secole. In trecut, aceste valori erau diferite şi s-au schimbat în decursul timpului. Au fost modificate pentru a corespunde cu ce nouă ne convine. Si se vor schimba iar şi iar. Poate în sens invers sau către ceva ce încă nu putem întrezări.

În special acum, văd că valorile tradiţionale devin din ce în ce mai importante. Oamenii se bazează pe ele deoarece le recunosc a fi de ajutor şi convenabile. În vremuri în care structurile sociale, economice şi politice sunt pe cale să se destrame, oamenii se îndreaptă înapoi către valorile tradiţionale, deoarece acestea ne protejează şi ne înrădăcinează; doar să nu fie prea riguroase.

Provocarea e să nu apelăm iar la structuri care s-au dovedit inoperative. Structurile străine şi orice e nou cauzează uneori teamă. Dar a le refuza şi a ne reîntoarce la vechile şi cunoscutele structuri înseamnă o repetiţie fără a realiza ceva util pentru viitor – ci făcând aceleaşi greşeli mereu şi mereu. Sarcina noastră e de a duce mai departe valorile tradiţionale, de a privi diferenţiat noi structuri, şi apoi de a selecta şi separa pe cele folositoare de cele irelevante. Să ducem mai departe vechile valori tradiţionale fără a le uita, ci îmbogăţindu-le. Vedeţi ce ne-a adus revenirea la vechile structuri… In cea mai mare parte frică, război şi negarea structurilor sau a ideilor care sunt mult mai uşor de integrat decât cred unii oameni.

Oricum, valorile tradiţionale sunt importante. O rădăcină din care s-a format identitatea culturală influenţează structura personală şi poate fi utilă pentru realizări în viitor.

Dar, desigur, umanitatea e destul de limitată; mergem cu tradiţiile în spate, dar numai cu paşi mici. Realizăm ceva, apoi respingem, ne întoarcem de unde am plecat; nu la prima fază, dar undeva în trecut, realizând ceva nou, mergând mai departe, negând, dând înapoi… Avansăm cu paşi mici şi repetitivi.

:: Războiul reprezintă o temă constantă pe albumele scoase de TRIARII şi folosită pentru “a documenta mizeria şi cruzimea războiului şi a distrugerii.” Ar putea războiul tehnologic să fie un material potrivit pentru un album TRIARII?

Războiul e o temă constantă pentru orice fiinţă vie. Temele folosite pe albumele TRIARII apar ca provocatoare şi uneori şocante, dar până la urmă totul se reduce la sentimentele noastre cele mai ascunse. Războaiele care au avut loc şi care sunt şi în prezent sunt doar una din formele evidente ale unei expresii dezastruoase. Metaforic, mergem la război de multe ori într-o viaţă; şi nu seamană cu războiul istoric pe care îl cunoaştem. Acesta e foarte subiectiv. Ne luptăm cu păreri, oameni, cu propriile insctincte, etc.

Fiinţa umană e astfel făcută să distrugă lucruri şi să o ia din nou de la capăt. Reînnoire, înflorire, război, distrugere şi din nou reînnoire.

Aşa că da, războiul are şi o parte de eliberare şi e cea mai distructivă cale de a provoca o schimbare… dacă e bine sau rău rămâne să se decidă după.

Tot ceea ce trăieşte, trebuie să moară…mai devreme sau mai târziu…de ce aceasta să nu se aplice şi ideologiilor, sistemelor politice sau statelor? Suntem prea mici şi neimportanţi pentru a crede că noi sau ce lasăm în urmă ar fi pentru totdeauna.

Aceastea fiind spuse, un război tehnologic nu reprezintă interes pentru ceea ce fac eu. Muzica TRIARII nu se potriveşte cu o astfel de temă. Ar însemna să apelez la sunetele artificiale synthetic-techno, iar aceasta nu se potriveşte cu sunetul TRIARII… Dar cine ştie.

triarii:: Ascultând o piesă ca “On wings of steel”, revine în minte figura lui Yukio Mishima şi relaţia sa mistică cu avioanele de vânătoare. Această simbioză om-maşină capătă noi semnificaţii pe timp de război, fiind poate o prefigurare a noului om, sau mai degrabă vezi în aceasta o reinterpretare a eroului greco-roman în viitor?

“On Wings of Steel” se referă la dorinţa de distrugere şi depravare. Si la războaiele secolului 20 în care avioanele au aparut şi s-a făcut un mare pas înainte în crearea unor noi forme de distrugere. Pentru TRIARII, e proclamaţia de a distruge lumea de la înălţime pentru a dezvălui ceva ce ar folosi mai mult decât ceea ce lumea stupidă face în prezent.

:: Cultura de expresie germană a reuşit să atragă atenţia cu stilul ei tranşant şi bombastic. Odată ce a trecut de aşa-numitul sindrom Werther, germanul devine integru, decis şi afectat în mod pozitiv. Poţi ilustra în câteva cuvinte spiritul german?

Mă îndoiesc puternic că aşa-numitul efect Wertherian stă într-o relaţie cauzală cu spiritul german. Deşi în istorie, comportamentul germanilor a fost uneori auto-destructiv şi foarte agresiv, nu i-aş descrie drept suicidali. Poate narcisişti referitor la credinţele lor şi într-un fel convinşi de ceea ce fac.

Poate mă înşel, dar cred că germanii nu sunt mai mult sau mai puţin suicidali decât alte popoare din alte ţări. Cred că rata de sinucideri dintr-o ţară depinde mai mult de problemele personale decât de realităţi ca lipsa luminii soarelui, persecuţiile politice sau singurătatea.

Pot fi de acord că există diferenţe în felul în care situaţiile şi problemele se exprima şi sunt rezolvate, dar cred că asta are legătură mai mult cu sursele socio-culturale şi socio-emoţionale. Sunt o singură persoană şi nu pot generaliza comportamentul meu pentru a defini spiritul german.

Mulţi care au prejudecăţi, cred că germanii sunt integrii, decişi, destul de lipsiţi de umor, mereu punctuali, exacţi, stricţi şi precişi, zgârciţi, foarte pragmatici, conservativi şi limitaţi. Prejudecăţile sunt uneori utile pentru a categoriza oamenii, altfel nu avem nevoie de ele. Parţial conţin adevăr datorită experienţei, dar sunt şi parţial false şi înflorite pentru a concretiza într-un mod simplu.

Unele dintre prejudecăţile de mai sus mi se potrivesc, altele nu.

:: Dacă ai avea de ales între un concert Wagner şi unul Brahms unde ai merge? Sau ai alţi compozitori clasici pe lista ta?

Aş alege Brahms. Stiu că orchestraţile mele monumentale sunt comparate cu Wagner dar, de fapt, nu îmi place Wagner aşa de mult.

:: Ne poţi recomanda câteva albume care ţi-au plăcut în 2014, precum şi unele dintre favoritele tale în general?

Nu, nu prea… cu cât mă implic mai mult în muzică, cu atât mai puţin ascult muzică pe care nu o fac eu.

:: În prezent apari pe scenă cu Nicholas van Meirhaeghe (Empusae). Cum v-aţi întâlnit?

M-am întâlnit cu Nicolas de câteva ori cu ocazia unor concerte.

După ce m-am despărţit de persoanele care mă ajutau live, el s-a oferit să mi se alăture. Aproape toţi care intră în contact cu TRIARII presupun mai întâi ceva radical sau îndoielnic din punct de politic , însă el a înteles intenţia mea şi ce se află în spatele conceptului şi poate susţine ceea ce fac. Să lucrezi şi să afisezi orice formă de “ism” nu înseamnă neapărat că le susţii.

Pe deasupra, suntem în relaţii de prietenie şi îl consider unul dintre apropiaţii mei, deşi stă departe în Belgia şi nu ne vedem prea des.

:: Ai planuri pentru un nou album TRIARII? La ce proiect(e) lucrezi în prezent?

Da, am câteva idei şi planuri pentru produse viitoare.

Cu siguranţă 2014 a fost un an prost pentru muzică. Acelaşi lucru îl aud de la prietenii şi colaboratorii mei muzicali. Parcă a fost o graniţă invizibilă, o bulă în care creativitatea a fost interzisă.

Muza e ca un partener de o viaţă. Nu o poţi forţa să apară când vrei tu. Dacă totuşi încerci, de obicei nu se termină cu bine.

După fiecare lansare, am nevoie de odihnă, fiindcă mă consumă mult. Parcă sunt gol şi extenuat. Titlul “Exile” deja conţinea anunţul de retragere. M-am concentrat asupra noii mele vieţi la tară aproape de Alpii germani şi pe alte probleme personale. Am pornit din nou, dar sfârşitul neaşteptat şi brusc al label-ului Eternal Soul Records a cerut o altă schimbare. Unele idei şi concepte necesită prea mult timp şi sunt prea mari ca să le poţi pune pe un singur produs. Mi-a trebuit ceva timp să accept asta, că unele lucruri sunt imposibile…până la un punct, cel puţin. Intre timp, mi-am dezvoltat posibilităţile de lucru.

Sunt destul de perfecţionist când vine vorba de propriile creaţii şi chiar dacă toţi ceilalţi sunt mulţumiţi de rezultat, nu e sigur că şi eu voi fi. Impulsul meu interior mă împinge să îl îmbunătăţesc, să-l completez şi să-l definitivez. E mai rău de la album la album. Pe de o parte e bine pentru rezultate, dar pe de altă parte e chiar un handicap uneori; să încerci să realizezi ceva ce nu poate fi realizat în acest moment…poate nu va fi niciodată realizat.

Pentru moment lucrez la un nou album TriORE. Deja există tema conceptuală şi câteva cântece…dar mai sunt de făcut. TriORE a fost mereu un fel de proiect secundar pentru mine şi Tomas Pettersson şi nu trebuie să se intersecteze prea mult cu proiectele noastre principale. Aşa că singura problemă care poate împiedica finalizarea albumului e timpul.

EP-ul “Farewell all my Cumrades” a întârziat deja, şi sperăm să îl lansăm cât mai curând.

Sunt în contact cu un label cu care aș lucra, dar vom vedea dacă pot fi îndeplinite cerintele mele pentru calitate.

Pretenţiile, restricţiile şi cerintele mele au meritat întotdeauna efortul.

:: E posibilă o colaborare în viitor cu alţi artişti?

Da, sigur… dacă nu apare nimic serios, se va naşte, ridica şi lansa în 2015.

:: La fel cum se întâmplă cu multe idei îndrăzneţe şi prezenţe impunătoare în undergroundul cultural, controversele apar de-a lungul drumului. Ai vrea să adaugi un mesaj cititorilor legat de esenţa TRIARII, ce te face să continui?

După cum am mai spus: “Arta nu e niciodată doar la stânga sau la dreapta nici doar neagră sau albă… Viaţa nu e aşa de simplă.”

Dacă accepţi că tot ceea ce apare conţine ceva dincolo de aparenţă şi esti dornic să lasi forţa TRIARII să deschidă o poartă către interior, să accepti şi apoi să încerci să vezi şi să simti ce se întâmplă înauntru -cu toate refuzurile interne, conformisme şi alte sentimente emergente, departe de orice limitări ideologice, atunci probabil că eşti la jumătatea drumului către înţelegere.

Pot înţelege că e mult mai uşor să-ţi trăieşti viaţa într-o limitare ideologică, deoarece foarte multe sunt predeterminate. Acest fel de simplitate face ca viaţa să fie mai uşoară, dar înseamnă negarea sau segregarea unei imense parţi a personalităţii şi fiinţei umane.

Umanitatea nu a fost făcută doar pentru aceasta.

:: Îți mulțumim Christian, și abia așteptam să ne vedem in București în Februarie.

răspunde Christian Erdmann

foto | Christian Erdmann. TRIARII. Din amabilitatea artistului